Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică a primit în vizită câteva grupuri de studenți ce studiază domeniul psihologiei

Centrul Republican a fost vizitat de circa 50 de studenți în anul III la Facultatea Științe Sociale și ale Educației, specializarea Psihologie a Universității Libere Internaționale din Moldova. Ei au aflat despre specificul activității Centrului Republican, categoriile de beneficiari ai serviciilor oferite de structurile teritoriale de asistență psihopedagogică, procesul de evaluare a dezvoltării copilului și instrumentele de lucru.

 

Specialistele din cadrul Centrului Republican le-au vorbit studenților despre oportunitățile de stagiere sau angajare în structurile teritoriale de asistență psihopedagogică și i-au îndemnat să-și înceapă cariera în mediul educațional pentru că este un loc ce oferă posibilități de creștere profesională.

 

Studenții au fost interesați să audă de la profesioniști păreri și informații despre consiliere, terapie, tehnici, tipuri de chestionare utilizate și alte aspecte de lucru în asistența psihologică. Astfel de vizite sunt un prilej de împărtășire din experiența profesioniștilor, fapt îmbucurător pentru studenți și o oportunitate de a face mai cunoscută publicului larg activitatea Centrului Republican. 

 

[1]
[2]
[3]
[4]
[5]
[6]
[7]
[8]