Incluziunea elevilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul profesional tehnic

Incluziunea elevilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul profesional tehnic va avea loc în baza unui model aprobat. În acest scop, Ministerul Educației și Cercetării a dispus crearea unui grup de lucru format din aproape 30 de persoane - coordonatori și experți naționali.
 
În data de 12 februarie 2025 a avut loc prima întrunire a grupului de lucru pentru inițierea procesului de elaborare a modelului. La discuții, fiind organizată prima masă rotundă, au participat reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, specialiști ai Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, experți naționali, cadre didactice din școli profesionale.
 
Discuțiile au vizat aspecte generale despre incluziunea elevilor, procesul de admitere la studii profesionale, accesibilizarea instituțiilor, dezvoltarea serviciilor de suport educațional, adaptarea programelor de studii. Grupul de lucru se va întruni de mai multe ori pentru definitivarea modelului de incluziune până în luna iunie 2025. De asemenea, vor fi actualizate reperele metodologice aferente. Acest obiectiv face parte din Programul de dezvoltare a educației incluzive în Moldova 2024-2027.
 
Activitatea a fost organizată cu susținerea partenerilor din cadrul Agenției OeAD Cooperation Office Chisinau [1].
[2]
[3]
[4]
[5]