Managementul situațiilor de risc și criză în mediul educațional - atelier de instruire pentru cadrele didactice

28-03-2024 16:00
353
Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică contribuie la consolidarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice din instituțiile de învățământ general în domeniul prevenirii și intervenției în situațiile de risc și criză educațională.
 
În perioada 25-28 martie 2024, Centrului Republican a organizat și desfășurat atelierul de instruire cu genericul „Managementul situațiilor de risc și criză în mediul educațional”, pentru circa 60 de cadre didactice din Liceul Teoretic „A. Pușkin”, r-nul Anenii Noi și Gimnaziul Novosiolovca, r-nul Taraclia.
 
Formatorii din cadrul Centrului au punctat aspecte relevante privind modul cum reacționează o persoană în situații de stres, acțiunile cadrelor didactice pentru a-i susține pe copii în situațiile de criză, crearea unui mediu de învățare sigur, protectiv și securizat pentru copii, comunicarea eficientă, suportivă și empatică, dezvoltarea relațiilor de încredere și suport, serviciile la care se pot adresa în caz de necesitate etc.

Agenda publică

Iulie 2026

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31