Acte relevante asistenței psihopedagogice au fost actualizate
- 501 afișări
Care sunt modalitățile prin care specialiștii din domeniul educației pot interveni eficient pentru a asigura protecția copilului în situații de risc sau în momente de criză?
Pașii de urmat și instrucțiuni exacte sunt înscrise în câteva acte, recent actualizate și aprobate de Ministerul Educației și Cercetării. Documentele au fost elaborate și consultate în grupuri de lucru, iar astăzi au fost prezentate structurilor de asistență psihopedagogică, șefilor organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, în cadrul unei ședințe cu peste 100 de participanți.
Inga Grosu, reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării a îndemnat specialiștii să ofere copiilor suport psiho-emoțional oricând este necesar, iar pentru acordarea primului ajutor psihologic - similar primului ajutor medical, este esențială intervenția promptă.
Tatiana Lungu, Mariana Budan și Liliana Nanii din cadrul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică au prezentat aspecte-cheie stipulate în cele 3 acte:
→ Instrucțiunea privind prevenția și postvenția comportamentului suicidar în mediul școlar.
Mariana Budan a vorbit despre scopul și tipul evaluărilor, importanța determinării serviciilor educaționale optime în funcție de nevoile specifice ale copilului/elevului cu cerințe educaționale speciale. De asemenea, Liliana Nanii a făcut o trecere în revistă a prevederilor privind procedurile de prevenire si postvenție a sarcinii în perioada adolescenței și a evidențiat importanța non-stigmatizării.
Tatiana Lungu, în contextul prezentării actului normativ privind comportamentul suicidar a menționat: „...există semnale fizice, emoționale și de comportament la copii, este importantă observarea și interpretarea corectă a acestor semnale”.
În încheiere, s-a discutat despre consultarea prevederilor, solicitarea ajutorului specializat al psihologilor din cadrul Structurilor de asistență psihopedagogică și Centrelor prietenoase tinerilor, la nivel local.

