Dezvoltarea unui sistem național pentru prevenirea și soluționarea cazurilor de bullying
- 103 afișări
La Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică a avut loc întrevederea cu reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, UNICEF Moldova, Asociației Terre des homes (organizație elvețiană din domeniul protecției copilului) și s-a discutat despre inițierea dezvoltării unui sistem național ce va cuprinde toate aspectele privind prevenirea și soluționarea cazurilor de bullying. Acest instrument va conține date integrate și anume: cazuri raportate, indicatori ce măsoară zilnic impactul acțiunilor ce se realizează preventiv dar și ca măsuri de postvenție; mecanismul de colectare a feedbackului de la părțile implicate, instrucțiuni și proceduri clare pentru manageri și cadre didactice potrivit rolului său de intervenție.
„Deși au fost create mecanisme de raportare, ghiduri, instruiri, totuși procesele funcționează fragmentar. Este necesar să edificăm un sistem cuprinzător la nivel național cu indicatori clari, inclusiv echipe regionale specializate care să poată interveni în funcție de severitatea cazurilor, încât toate măsurile de remediere și prevenire să fie eficiente per ansamblu” a menționat Virginia Rusnac, directoarea Centrului Republican.
Pe parcursul discuțiilor s-a menționat că adesea situațiile de bulling sunt interpretate eronat și atribuite ca fiind relații firești, subestimând semnalele de alarmă, iar măsurile de intervenție sunt confundate cu activități de disciplinare. Specialista în protecția copilului în cadrul UNICEF Moldova, Flore Rossi, a evidențiat necesitatea creării sistemului în care să fie delimitate prevenția și intervenția ca etape separate, menționând conceptul „școala - un mediu în care toți sunt în siguranță” ce include o abordare în care se cunoaște situația familiară, relația cu profesorii și lucrători din domeniul social, precum și o serie de aspecte ce influențează factorii declanșatori ai situațiilor de violență și bullying.
Conform datelor Ministerului Educației și Cercetării cele mai frecvente situații raportate vizează violența fizică, neglijarea, violența psihologică, bullyingul.
La finalul discuțiilor a fost agreată formarea unui grup de lucru și colectarea tuturor informațiilor relevante ce vor servi drept punct de start pentru crearea instrumentului de prevenirea și soluționarea cazurilor de bullying.









