Forumul național EdCamp reunește echipele de specialiști din domeniul asistenței psihopedagogice

06-10-2026 10:09
143

Pentru al treilea an consecutiv, rețeaua de specialiști din cadrul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică au participat la Forumul EdCamp 2026, unde au discutat despre incluziune, sănătatea emoțională a copiilor și inovațiile care pot transforma școala într-un mediu prietenos pentru toți elevii. Evenimentul, organizat în perioada 30 septembrie - 2 octombrie, a avut genericul: „Dialog profesional și comunitate pentru o educație incluzivă sustenabilă” și a reunit 220 de specialiști: psihologi, pedagogi, logopezi și psihopedagogi din toată țară. 

 

Agenda forumului a cuprins mai multe sesiuni de discuții despre prioritățile naționale în domeniul educației incluzive, 24 ateliere practice și ateliere tematice despre incluziune, sănătate emoțională și sprijin personalizat pentru copii. Printre temele abordate: instrumente psihopedagogice pentru susținerea copilului, experiența grupurilor de suport pentru părinții copiilor cu dizabilități, stimularea senzorială în sprijinul învățării, strategii de susținere a dezvoltării socio-emoționale a copiilor din instituțiile de educație timpurie. De asemenea, programul a inclus sesiuni de reflecție, exerciții practice și o sesiune de jocuri intelectuale.

 

Ed-Camp (education in campus) este un eveniment despre educație și dezvoltare profesională în aer liber, dedicat bunelor practici în educația incluzivă și învățarea de la egal la egal, format din sesiuni generale cu intervenții ale experților invitați, ateliere practice. Unul din principiile EdCamp-ului este faptul că are loc o sesiune de speed-geeking în care participanții au oportunitatea de a-și alege atelierele la care vor merge, cele care corespund cel mai bine necesităților lor de informare. Întâlnirile directe și evenimentele desfășurate în format față în față oferă oportunități unice pentru consolidarea relațiilor profesionale, împărtășirea bunelor practici și dezvoltarea unor soluții comune cu impact pe termen lung, iar EdCamp 2026 a devenit o platformă de învățare colaborativă, un spațiu pentru reflecție și inovare. Forumul EdCamp 2026 este organizat de Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, sub egida Ministerului Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF în cadrul programului „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe parcursul vieții pentru toți”, finanțat de Uniunea Europeană

Agenda publică

Octombrie 2026

L M M J V S D
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31