Inaugurarea camerei senzoriale la Strășeni

18-12-2023 14:45
607

În Gimnaziul „Mihai Viteazul” din or. Strășeni a fost inaugurată în data de 18.12.2023, prima cameră senzorială pentru asistența copiilor cu cerințe educaționale speciale.

Camerele senzoriale sunt unele din tehnologiile asistive  de  mare  ajutor  pentru  copiii  cu cerințe educaționale speciale. Acestea stimulează o învățare multi-senzorială, dezvoltă coordonarea oculo-motorie, limbajul copilului, determină relația cauză-efect, controlul asupra mediului și relaxarea.

În acest sens, doamna Marina Guțu, logoped în cadrul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, a adresat un cuvânt de salut participanților la eveniment, enunțând că practica educațională demonstrează, că toți copiii, cu sau fără cerințe educaționale speciale, învață mult mai ușor, memorează și pot aplica concepte pentru învățarea viitoare, dacă în predare sunt aplicate metode adaptate particularităților individuale de dezvoltare.

Activitate realizată cadrul proiectului „Participam acum! - Îmbunătățirea oportunităților de participare  a  copiilor  și  tinerilor  cu  dizabilități  în  sistemul  de  educație  din  Republica Moldova”,implementat de CCF Moldova, în colaborare cu MEC si ANACEC, în parteneriat cu ChildFund Germania, cu suportul financiar al BMZ - Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania și Fundația „Ceslav Ciuhrii” din Republica Moldova.

Menționăm că 18 instituții de învățământ, din 6 raioane/municipii vor fi dotate cu echipament senzorial, mobilă și materiale didactice, selectate în baza unui concurs național, în funcție de necesitate.

 

Agenda publică

Mai 2026

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31