Prevenirea comportamentelor de risc şi criză în mediul educaţional
21-02-2024 16:55
597
- 597 afișări
Tot ceea ce copiii trăiesc zi de zi naște și se naște din emoții. Lumea înconjurătoare devine perceptibilă prin intermediul emoțiilor pe care copiii ajung să le resimte în diverse contexte de viață. Prin urmare asigurarea bunăstării elevilor în școală este esențială pentru succesul în învățare, aceasta fiind caracterizată de emoții pozitive, implicare, dezvoltarea relațiilor sănătoase, realizările copilului etc.
În acest sens, în scopul creşterii nivelului de conştientizare a factorilor de bunăstare a copiilor şi intervenţia promptă în situaţiile de risc şi criză educaţională, cadrele didactice din Instituția Publică Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din or. Căușeni, în data de 19 și 21 februarie 2024, au participat la atelierul de instruire „Prevenirea comportamentelor de risc şi criză în mediul educaţional”.
Participanții au fost familiarizați cu factorii de bunăstare a copiilor, identificarea semnelor de risc, evaluarea și planificarea intervențiilor în interesul superior al copilului; managementul situațiilor de risc; asigurarea relațiilor de încredere și comunicarea empatică cu copiii; menținerea stării de bine a cadrului didactic în susținerea elevilor ce trec prin situații stresante.
Activitatea a fost realizată în format online, de formatorii din cadrul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică.







