Prevenirea situaţiilor de risc în mediul educaţional-atelier de instruire
15-02-2024 16:40
952
- 952 afișări
Prevenirea situaţiilor de risc în mediul educaţional şi asigurarea stării de bine a elevilor şi cadrelor didactice din instituţie – factor important în garantarea dreptului la educaţie.
Pornind de la afirmaţia „Va exista întotdeauna ceva mult mai urgent decât protejarea stării de bine a copiilor, dar niciodată nu va exista ceva mai important” (UNICEF Office of Research, 2013), Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică a iniţiat un Modul de formare pentru cadrele de conducere şi cadrele didactice din instituţiile de învăţământ general, care are ca scop creşterea nivelului de conştientizare a factorilor de bunăstare a copiilor şi intervenţia promptă în situaţiile de risc şi criză educaţională.
Astfel, în data de 13 și 15 februarie 2024, formatorii din cadrul CRAP au realizat atelierul de instruire „Prevenirea comportamentelor de risc şi criză în instituţie, la care au participat circa 30 de cadre de conducere și cadre didactice din Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, din or. Anenii Noi.
Participanţii s-au familiarizat cu factori de risc și de protecție ai copilului, indicatorii de observare și evaluare a bunăstării copilului, elaborarea planului de acțiuni, abordarea multidisciplinară a cazului, sensibilizarea comunităţii şcolare, comunicarea suportivă și de încredere cu copiii, metode și tehnici de menținere a stării de bine a cadrului didactic în situații de criză.











